Gurul echipei

DSC_0344

UPDATE POZA

Numele meu este Otilia Panfil, sunt profesor de informatică la Colegiul Național “Dimitrie Cantemir” Onești și mentorul unei echipe aflate la prima participare în competiția internațională de robotică First Tech Challenge.

Sunt absolventă a Facultății de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica din București și înainte de a lucra ca profesor am lucrat 7 ani ca programator. Îmi place foarte mult să predau și cred că rolul unui profesor este să inspire, să motiveze și să îi încurajeze pe elevi să devină cea mai bună versiune a lor. Când am luat decizia să mă înscriu în competiție nu știam prea multe despre acest concept, dar am fost convinsă că datorez elevilor mei o experiență mai “altfel” față de ceea ce facem la școală zi de zi. Sunt tineri inteligenți, creativi, comunicativi și ambițioși și cred cu tărie că ei sunt inovatorii de mâine. După un sezon plin de provocări, am ajuns să înțelegem și să iubim conceptul FTC și suntem fericiți și onorați să participăm la această competiție.

Otilia Panfil

Mentor

Cunoaște gașca

cuctxtrvghv

DE ACTUALIZAT ROBOT

 Bună, străine! Numele meu e Willy! Am venit pe lumea asta cu misiunea de a explora Marte și de a îi descoperi secretele. Pentru asta trebuie să adun mineralele care se găsesc doar pe Planeta Roșie, care vor fi apoi analizate de prietenii mei, oamenii, și vor afla dacă putem locui acolo sau nu.

În ceea ce privește personalitatea mea, sunt un pic dificil uneori. Să vedeți ce amuzant e când nu ascult de părinții mei; ohoo, mai ales atunci când merg la culcare pe neașteptate. Cu toate astea, sunt un pic timid atunci când cunosc oameni noi, dar mă adaptez repede. A, și îmi place pizza, chiar dacă nu face prea bine la circuite!

Willy Robotul

6 luni

Cei care știu în ce parte se înfiletează șurubul?

theodor DSC_0229

Am ales sa fac parte din aceasta echipa datorita dorintei mele de a cunoaste oameni noi si de a invata cat mai multe lucruri despre lumea tehnologiei. Imi place sa fac sport, in special sa joc tenis si sa ies afara cu prietenii. Sunt convins ca voi aduna multe amintiri frumoase pe parcursul acestei experiente.

Theodor Cristian Mitrofan

16 ani?

Salutare! Eu sunt Doltu Teodora Eliza și fac parte din departamentul de construcții din cadrul echipei STIM DC. Intrarea în echipă am privit-o ca pe-o oportunitate de a mă putea dezvolta personal și pentru o meserie în viitor.Am intrat în echipă cu prima ocazie pe care am avut-o, deoarece mi s-a părut interesant ceea ce se face acolo.De mică am început să construiesc roboți, dar din piese lego. Mă bazam foarte mult pe creativitate și imaginație. Îmi place ceea ce fac, iar pe lângă pasiunea mea pentru robotică, îmi place să schiez, de 13 ani mai exact. Sunt o fire prietenoasă și energică, deschisă la provocări și idei. În timpul liber, fac diferite activități sportive, învăț la informatică și petrec cu oamenii dragi mie.

Eliza Doltu

17 ani?

eliza DSC_0224
gogot DSC_0221

DESCRIERE PENDING

Andrei Gogoț

16 ani?

Am fost mereu adeptul conceptului de dezvoltare personală și un convins priceput în ale tehnologiei încă din primii ani ai copilăriei. Îmi place să petrec timpul lucrând la sarcini de rezolvare a problemelor și îmi place să mă implic în activități legate de tehnologie. Mi-am petrecut o bună vreme căutând un motto care să mă ghideze în viață și să îmi proiecteze un fel de obiectiv pentru anii ce urmează.  Prin urmare, mă identific mult cu zicala: “fiți curioși, fiți îndrăzneți”, citat ce l-a ghidat pe Steve Jobs de-a lungul întregii lui vieți.

Mihai Toader

17 ani

mihai DSC_0258
razvanel DSC_0227

De cand ma stiu mi-a placut sa lucrez si sa imi dau silinta in domeniile care ma atrag. De aceea am ales sa ma alatur echipei de robotica. Sunt o persoana amibitoasa si muncitoare careia ii place sa se implice in diverse proiecte. De asemenea, apreciez arta, in special muzica, una dintre principalele mele pasiuni fiind cantatul la chitara. Pe langa acestea , imi place sa fac sport si sa imi petrec timpul cu prietenii si in special, cei de la robotica.

Răzvan Apostu

15 ani?

M-am alăturat echipei datorită pasiunii mele pentru roboți.  Încă de la o vârstă fragedă am fost interesat în acest domeniu și m-am alăturat echipei cu prima ocazie. Îmi plac toate activitățile în aer liber, fotbalul fiind sportul meu preferat.  De asemenea, iubesc să petrec timp cu prietenii mei și să creăm cât mai multe amintiri.  Sunt o persoană prietenoasă, unul dintre obiectivele mele principale fiind cunoașterea a cât mai multor oameni.

Andrei Voicu

18 ani

voicu DSC_0266
maria DSC_0242

Dintotdeauna, de cand ma stiu, mi a placut sa privesc omul ca pe o ampla creatie formata din doua entitati complementare, diametral opuse, insa. Intelect si spirit, ratiune si simtire. Caci dupa cum spunea si Einstein, “Știința fără religie este neconvingătoare. Religia fără știință este oarbă.” Bazandu ma pe aceasta convingere, pornind de la aceasta teorie, am cautat inca de mica sa evoluez, respectiv sa imi dezvolt armonios, atat mintea, cat si sufletul. Astfel, incepand cu prima mea adevarata pasiune, matematica, si continuand cu dragostea pentru fizica si informatica, am descoperit bucuria de a invata, satisfactia conferita de munca, frumusetea de a cunoaste. Placerea de a canta la pian, de a asculta muzica, de a desena si de a scrie au reprezentat completarea ascontata, necesara in acest raport intelect-spirit. Astfel, am devenit o fire muncitoare, determinata, hotarata, un caracter puternic, dar sensibil, o persoana sincera si de incredere. Nu de mult, robotica a inceput sa reprezinte un nou interes pentru mine, alaturandu-ma astfel acestei echipe in speranta de a cunoaste si de a relationa cu cat mai multi oameni, de a ma confrunta cu diverse situatii, de a face fata unor noi provocari de a cerceta si descoperi complexitatea si frumusetea roboticii.

Maria Secară

15 ani?

De când eram foarte mică am fost fascinată de tot ce ține de tehnologie, așa că iată-mă aici, încercând să îmi îndeplinesc țelurile și să-mi transform visele în realitate. Am observat că pot sta în fața calculatorului ore în șir programând fără să mă plictisesc. Cred că asta este ceea ce mă face să-mi doresc să continui să mă dezvolt în domeniul IT. Sunt de părere că este necesar să găsesc ceva care să mă reprezinte 100%, și chiar dacă iubesc muzica, cântatul și scrisul, mă găsesc din ce în ce mai mult la IT. Pasiunea mea și ocazia ce mi-a fost oferită, aceea de a învăța ceva nou, într-un mod complet diferit, sunt cele care m-au făcut să intru în această competiție. Până acum, îmi place la nebunie!

Bianca Ioana Alexe

15 ani?

bianca DSC_0239

Cei care știu a scrie un cod

De când eram foarte mică am fost fascinată de tot ce ține de tehnologie, așa că iată-mă aici, încercând să îmi îndeplinesc țelurile și să-mi transform visele în realitate. Am observat că pot sta în fața calculatorului ore în șir programând fără să mă plictisesc. Cred că asta este ceea ce mă face să-mi doresc să continui să mă dezvolt în domeniul IT. Sunt de părere că este necesar să găsesc ceva care să mă reprezinte 100%, și chiar dacă iubesc muzica, cântatul și scrisul, mă găsesc din ce în ce mai mult la IT. Pasiunea mea și ocazia ce mi-a fost oferită, aceea de a învăța ceva nou, într-un mod complet diferit, sunt cele care m-au făcut să intru în această competiție. Până acum, îmi place la nebunie!

Bianca Alexe

team leader, 17 ani

Eu sunt Andrei! Interesul meu pentru calculatoare a început încă de mic, iar în timp s-a transformat în pasiunea pentru programare. După cum probabil v-ați dat seama, acesta din urmă reprezintă principalul motiv pentru care am decis să particip la această competiție de robotică. De asemenea, doresc să-mi dezvolt partea de soft skills, deoarece în lumea modernă, foarte competitivă, aceasta reprezintă o calitate vitală a oricărui angajat. Mai mult decât atât, robotica este un domeniu extrem de interesant, care cred că ne va modela viețile în viitor, mai mult sau mai puțin.

Andrei Hîrbu

18 ani

hirbu DSC_0245

DESCRIERE PENDING

Eliza Luchian

16 ani?

Bună! Sunt Sebastian, unul dintre noii membri ai echipei noastre. De când eram mic am visat să fac ceva important, ceva care mă poate reprezenta în viitor și în același timp de care mă pot bucura. Și iată că sunt în clasa a IX-a lucrând cu niște oameni minunați pentru a construi roboți. Pasiunea cu care fac totul m-a făcut să-mi dau seama câte lucruri grozave putem face împreună. Programarea a venit târziu în viața mea, dar voi încerca să mă familiariz cu ea cât de repede pot, pentru că o iubesc, îmi place să petrec ore întregi pe computer, îmi place să încerc rezolvarea problemelor, dar peste aceste lucruri îmi place să am prieteni buni.

Sebastian Teodor Coitu

16 ani?

sebi DSC_0233

Cei care știu să construiască o imagine

De când eram mică, visam să devin o prințesă, dar nu pentru castelele și bogățiile impresionante. Ce m-a impresionat a fost maniera grațioasă în care aceste personaje rezolvau problemele, dorința puternică de a-i ajuta pe ceilalți și curajul de a lupta cu monștrii necunoscutului. Pentru mine, FTC este zâna cea bună care mă aduce mai aproape de visul meu, forțându-mă să găsesc cea mai bună soluție, să fiu organizată și să-mi dezvolt valorile ce mi-ar plăcea să mă caracterizeze. Un grăunte de curiozitate, o super echipă, un imens munte de probleme și astfel începe un nou capitol al poveștii mele de prințesă în devenire…

Mădălina Dima

18 ani

raluca DSC_0253

DESCRIERE PENDING

Raluca-Ioana Rogoza

18 ani

Mi-am dorit să fac parte din această echipă, încă de dinainte să am idee ce înseamnă cu adevărat FTC. Rămăsesem uimită de legătura creată între membrii acestui colectiv, iar gândul că aș putea face parte dintr-un astfel de mediu mă impresiona. De asemenea, pasiunea mea pentru științe exacte m-a determinat sa mă înscriu în această competiție. Pot să declar cu mândrie, că nu am fost, nici pe departe dezamăgită de alegerea făcută.

Alexandra Guramba

17 ani

alexandra